Am asistat acum câteva zile împreună cu fetița mea mai mică la lansarea unui zbor tandem cu parapanta. Un minut mai târziu când am vrut să o așez în fața mea pe săniuță și-a întins larg mânuțele și mi-a spus: "Nu, eu zbor! Eu pot să zbor!" Și ar fi luat-o la fugă pe pantă în jos cu brațele întinse dacă nu îi aminteam de Cupa Piston pe săniuțe pe care o organizam cu frații ei.
Dacă i-am înfrânt dorința de moment de a zbura la propriu deasupra întinderii albe de zăpadă, m-am gândit la noi părinții și cum ne pregătim copiii pentru viață. Până la urmă ce îmi doresc cu adevărat pentru copiii mei este ca ei să fie fericiți. Dar cum îi putem ajuta să fie fericiţi?
Mă gândesc la cele două aspecte între care trebuie să existe un echilibru: viața personală și cea profesională.
Ce trebuie să știi pentru a fi personal fericit? Să ai propriile valori, să știi să îți stabilești așteptările, să ştii să îți faci prieteni, să fii responsabil, să te implici, să-ți pese de cel de lângă tine, să știi să iubești și să apreciezi ceea ce primești, să vezi partea bună a lucrurilor, să fii optimist ...
Ca să fii profesional fericit și împlinit trebuie să îți placă ceea ce faci, iar dacă vorbim de copiii noștri, trebuie să-i ajutăm să găsească ceea ce le place. Va fi pilot? astronaut? bucătar? regizor? actor? programator? scriitor? director de imagine? va fi economistă? sau va avea un lanț de magazine? instructor de schi? inginer? profesor? ghid? reporter?
Va trăi în România? Va fi măcar în Europa?
Sunt atât de multe întrebări la care nu am răspuns.
Astăzi a fost prima ei zi de grădiniță unde vom zăbovi cam 2 ani și jumătate,
apoi vin 5 ani de școală primară când va fi deja mare...
4 ani de gimnaziu când va deveni adolescentă
apoi de 4 ani de liceu când va vrea să își caute singură calea
urmați probabil de vreo 4 ani de facultate când mulți au deja drumul și viața lor,
apoi vin mai mulţi ani de muncă în care își va construi o carieră, în care va trebui să învețe, să crească în valoare, să schimbe atunci când trebuie și să învețe iar
și undeva între toate astea să fie și ea părinte.
Acum îmi dau seama că are atât de puțin timp să fie copil....... să fie lângă mine.... și este atât de important rolul meu de a o pregăti pentru orice va vrea ea să fie,
să-i dau aripi, ca să poată zbura.
Excelent! Toate gandurilea astea ne lucreaza pe noi toti parintii:) ma recunosc in randurile tale... zbor usor!
RăspundețiȘtergere